Avortul spontan
Avortul spontan reprezinta o problema destul de frecvent intalnita in zilele noastre, atat prin prisma unei mai atente supravegheri a sarcinilor (din partea pacientelor insarcinate dar si a medicilor) cat si a unei accesibilitati la mijloacele de diagnostic precoce a sarcinilor.
Aproximativ 30% din sarcini (atunci cand diagnosticul se pune precoce pe baza testului de sarcina din sange – beta-HCG) se termina printr-un avort spontan. Marea majoritate a acestor accidente se intampla in primul trimestru de sarcina, uterior acest risc scazand treptat cu fiecare saptamana de amenoree.
Cele mai frecvente semne sau simptome asociate iminentei de avort sau cele ce pot duce la aparitia unui avort spontan sunt metroragia (orice tip de sangerare exteriorizata la nivel vaginal), durerile la nivelul abdomenului inferior (asemanatoare cu durerile menstruale, insa de intensitate mai mare si care nu cedeaza la tratamentul antispastic), precum si disparitia semnelor de impregnare hormonala datorate sarcinii (sanii care erau durerosi devin nedurerosi, disparitia greturilor si/sau a varsaturilor matinale), etc.
Aproximativ 80% din avorturile spontane apar pana la varsta de 12 saptamani de amenoree. Riscul de aparitie a avortului spontan creste odata cu varsta pacientei. Astfel, riscul de avort spontan al unei paciente de 20 de ani este de aproximativ 10-15%, iar al unei paciente de peste 40 de ani depaseste 25%.
Cauzele cele mai frecvente ale avortului spontan:
– anomaliile cromozomiale – aproximativ 50-60% din totalitatea avorturilor spontane precoce (pana la 12 saptamani de amenoree);
– boli cronice materne (ex.: tuberculoza);
– boli neoplazice;
– infectiile;
– boli endocrine (hipotiroidismul, diabetul zaharat, deficitul de progesteron?);
– factorii de mediu si medicamentele – fumatul, consumul excesiv de alcool, consumul excesiv de cofeina (insa consumul de cafea nu este contraindicat in sarcina in cantitati mici), iradierea;
– factorii imunologici – prezenta autoanticorpilor: anticoagulantul lupic, anticorpii anticardiolipinici – sunt implicati mai ales in pierderea sarcinilor in trimestrul II;
– trombofiliile – reprezinta anomalii dobandite genetic ale cascadei coagularii ce predispun, de asemeni, la aparitia avorturilor spontane mai ales in trimestrul II;
– ‘imbatranirea’ gametilor – fapt important mai ales cand se folosesc tehnicile de reproducere asistata;
– anomalii anatomice uterine – fie congenitale (uter septat, uter bicorn, uter dublu, uter didelf, etc.), fie dobandite (fibroamele uterine);
– incompetenta cervico-istmica – cauza foarte rara de avort spontan, mai ales in luna mare de sarcina; aceasta cauza de avort spontan este foarte supralicitata la noi in tara si duce, din pacate, la multe interventii obstetricale (cerclaj al colului uterin), de cele mai multe ori inutile si chiar daunatoare. Diagnosticul se pune pe baza examenului clinic si a examenului ecografic transvaginal.
Cu exceptia cauzelor genetice (de cele mai multe ori accidentale), celelalte cauze de avort spontan pot fi influentate prin tratarea patologiei de baza, spre exemplu: tratamentul tuberculozei, tratamentul anticoagulant in cazul trombofiliilor si a anomaliilor immune, cerclajul colului uterin in cazul incompetentei cervicoistmice, tratamentul chirurgical in cazul anomaliilor anatomice, etc.
