Endometrioza profunda. Nodul recto-vaginal. Shaving rectal.
Pacienta in varsta de 35 de ani, nulipara, cunoscuta cu suspiciunea de endometrioza pelvina profunda, se interneaza in sectia noastra pentru tratament chirurgical de specialitate.
Examenul RMN a evidentiat:
- ovar drept cu mici chisturi endometriozice
- leziune focala uterina pe versantul posterior cu aspect adenomiozic, extinsa pe peretele posterior al colului uterin – 30/35 mm
- modificari aderentiale utero-ovariene bilaterale
Laparoscopia exploratorie evidentiaza un bloc aderential pelvin (‘frozen pelvis’) la care participa uterul, ambele ovare, ambele trompe uterine, rectul, colonul sigmoid; nu se evidentiaza prezenta altor focare endometriozice la nivelul peritoneului pelvin.
Dupa realizarea adeziolizei si disectia spatiului recto-vaginal, se pune in evidenta un nodul endometrizic la nivelul peretelui posterior al colului uterin de circa 35-40 mm; se realizeaza excizia nodulului endometriozic cu ‘shaving’ rectal (indepartarea tesutului fibros de pe peretele anterior rectal).
Evolutia postoperatorie a pacientei a fost favorabila, cu externarea acesteia in ziua 2 postoperator.