Fibromul uterin. Embolizarea arterelor uterine: Tratament? Moda? Business?
Am ales sa scriu aceste randuri despre tratamentul corect al fibromului uterin pentru ca asistam in ultimul timp la o campanie aproape agresiva referitoare la tratamentul fibromului uterin ‘fara operatie’. Din pacate pacientele nu sunt informate corect despre modailtatile corecte de tratament ale acestei patologii – fibromul uterin.
Fibromul uterin reprezinta o tumora uterina benigna (NU cancer!) ce se dezvolta din grosimea stratului muscular uterin (miometru). Fibromul uterin sau mai corect, leiomiofibromul uterin, reprezinta o tumora uterina cu evolutie imprevizibila.
Alaturi de chirurgia endometriozei si a patologiei oncologice ginecologice, in cadrul departamentului nostru chirurgical, ne ocupam frecvent si de aceasta patologie.
Exista (doar) doua moduri de a manageria corect aceasta patologie: monitorizare sau tratament chirurgical. Tratamentele medicamentoase hormonale (progestative, analogi Gn-RH, Ulipristal, etc) nu si-au dovedit inca eficacitatea si sunt grevate de o serie de efecte adverse.
Pentru fibroamele uterine de mici dimensiuni (<4-5 cm), asimptomatice, monitorizarea clinica si ecografica sunt suficiente.
In cazul fibroamelor uterine de dimensiuni crescute, a celor care sunt simptomatice (dureri, sangerari, infertilitate, etc.), tratamentul chirurgical este indicat.
Inca exista o ‘moda’ in tara noastra de a apela la ‘embolizarea arterelor uterine’, atitudine terpeutica la care s-a renuntat de mult timp in tarile Vest-Europene si SUA.
Aceasta terapie are indicatii extrem de reduse, la paciente ce refuza operatia sau au contraindicatii anestezice pentru aceasta.
Ce nu li se explica pacientelor de cele mai multe ori in legatura cu aceasta ‘procedura’ invaziva, este ca nu este lipsita de riscuri.
Durerile post-interventie (EAU – embolizarea arterelor uterine) sunt de cele mai multe ori mult mai mari decat cele dupa o miomectomie laparoscopica. De asemenea, riscul de recidiva a bolii este foarte mare, aceasta procedura nefiind una radicala (nu extirpa fibromul uterin), ci doar reduce semnificativ vascularizatia acestuia. Uneori, se prezinta la noi paciente care au suferit EAU in urma cu 2-3 ani, iar acum fibromul uterin, initial ‘embolizat’ are dimensiuni mult mai mari decat avea inainte de interventie. Din pacate, un alt mare dezavantaj al acestei tehnici este lipsa materialului biopsic, fiind binecunoscut potentialul de malignizare a acestor leziuni – mai ales cand fibromul depaseste 7-8 centimetri si are ritm de crestere foarte rapid.
De cele mai multe ori, pacientele ce recurg la acest tip de procedura, sunt femei tinere ce isi doresc o sarcina in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. EAU are un efect extrem de nociv la nivelul endometrului (stratul intern al uterului, locul de implantare al embrionului). Acest lucru face ca aparitia unei sarcini intrauterine sa fie extrem de grea sau, uneori, imposibila.
Multe dintre pacientele pe care le examinam se plang de reducerea semnificativa a fluxului menstrual, de aparitia durerilor menstruale, fapt explicat prin aparitia sinechiilor uterine (aderente anormale ale peretilor uterini – una dintre complicatiile redutabile ale EAU).
De aceea, atat eu, cat si colegii mei, NU recomandam aceasta procedura invaziva si nelipsita de riscuri si complicatii. Cred ca este mult mai bine sa avem o atitudine expectativa in fata fibroamelor asimptomatice, de mici dimensiuni, dacat a interveni in orice fel.
Atunci cand fibromul uterin devine simptomatic, miomectomia laparoscopica reprezinta tratamentul de electie. Am reusit impreuna cu echipa mea sa extirpam fibroame uterine cu dezvoltare intramurala (dezvoltate in grosimea peretelui uterin) cu dimensiuni de pana la 15 cm. Deci, dimensiunea crescuta a fibromului uterin nu mai reprezinta o contraindicatie de laparoscopie in cadrul echipelor chirurgicale antrenate.
