Cancerul de col uterin reprezinta o problema importanta de sanatate pe plan mondial daorita frecventei crescute si ratei de mortalitate , inca destul de mare in intreaga lume. Se observa insa o scadere a incidentei acestei patologii in tarile dezvoltate datorita screeningului (mijloc de detectie in masa si precoce prin efectuarea examenului Babes Papanicolau) efectuat periodic.
*Astfel, se pare ca Australia va fi prima tara in care cancerul colului uterin va fi eradicat!!!
In Romania apar anual aproximativ 2500 de cazuri noi si sunt raportate 1500 de decese datorate neoplasmului de col uterin.
Din pacate, Romania ocupa locul 2 in Europa in privinta incidentei cancerului de col uterin si locul 1 in ceea ce priveste mortalitatea, asta datorita neinformarii pacientelor, mai ales cele care traiesc in mediul rural. Accentuam aici importanta consultului ginecologic anual mai ales pentru efectuarea citologiei cervico-vaginale. Cancerul de col uterin invaziv este o boala ce poate fi prevenita datorita unei evolutii lente de la stadii preinvazive; astfel, un simplu tratament chirurgical (electroconizatie), ce poate fi efectuat si intr-un cabinet de ginecologie, poate duce la preventia aparitiei cancerului.
Care sunt factorii de risc ce predispun la aparitia cancerului de col uterin?
Factorii de risc cunoscuti sunt:
– parteneri sexuali multipli
– debutul precoce al activitatii sexuale
– fumatul
– statusul socio-economic scazut
– rata crescuta a infectiilor cu transmitere sexuala
Este bine cunoscuta corelatia intre infectia cu HPV (human papiloma virus) si displaziile cervicale, astfel incat neoplasmul de col uterin a fost catalogat drept o boala cu transmitere sexuala. Nu s-a demonstrat inca o corelatie intre aparitia cancerului de col uterin si o expunere pe timp indelungat la hormoni sexuali feminini (administrarea pe termen lung a anticonceptionalelor orale, tratamentul de substitutie hormonala la pacientele aflate in menopauza).
Noile recomandari (2018) de screening al cancerului colului uterin sunt pentru efectuarea citologiei cervico-vaginale (examen PAP’s) si a tipajului viral HPV o data la trei ani.
Cum se diagnosticheaza cancerul de col uterin?
De cele mai multe ori, din pacate, la noi in tara cancerul de col uterin se diagnosticheaza atunci cand devine simptomatic (sangerare vaginala, dureri pelvine cronice, constipatie, simptomatologie urinara, etc). Uneori poate fi o descoperire intamplatoare cu ocazia unui consult ginecologic de rutina ce pune in evidenta o leziune cervicala ce impune o anumita atitudine investigationala. Ex.: examen citologic cervical, examen colposcopic, biopsie cervicala.
Important de retinut este faptul ca atunci cand se diagnosticheaza o leziune cervicala (“rana pe col”) trebuie evitata distrugerea leziunii (‘cauterizarea’) fara prelevare de tesut pentru examenul anatomo-patologic (cum din pacate se practica destul de frecvent in multe cabinete medicale de specialitate).
Tratamentul cancerului de col uterin
Din fericire, datorita existentei metodei de screening (examen citologic cervico-vaginal), cancerul de col uterin, spre deosebire de alte patologii neoplazice ginecologice (cancerul de ovar de exemplu), poate fi depistat intr-un stadiu incipient, vindecabil chirurgical.
Astfel, in stadiile preclinice (stadiul Ia1), interventia chirurgicala poate fi limitata doar la conizatia colului uterin sau amputatia colului uterin, functia fertila fiind conservata (mai ales la pacientele care nu au nascut niciodata). daca pacienta nu isi mai doreste sarcini se poate practica histerectomia extrafasciala – chiar prin abord laparoscopic. In stadiile mai avansate (Ia2, Ib1, IIa) tratamentul chirurgical este mai extins practicandu-se histerectomia radicala (tip Meigs – limfadenocolpohisterectomia totala extinsa, tip III) urmata de tratament adjuvant (radioterapie, uneori si chimioterapie).
Rata de supravietuire la distanta depinde de invazia ganglionara; astfel pacientele fara invazie ganglionara prezinta o rata de supravietuire la distanta (5 ani) de 85-90%, pe cand cele ce prezinta invazie ganglionara prezinta o rata de supravietuire ce variaza intre 20 si 75%, in functie de stadializarea chirurgicala.